|
Oradea
Luni, 30 august, s-au împlinit 90 de ani de la reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, prin înaltul Decret Regal emis de Regele Ferdinand I Întregitorul, care preciza, într-un singur articol, următoarele: „Vechea episcopie ortodoxă română din Oradea-Mare, în ţinutul Bihorului, se restatorniceşte în drepturile sale de odinioară”, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei. Cu acest prilej, în intervalul 12.00-12.05, în toate bisericile parohiale şi mănăstireşti din cuprinsul Episcopiei Oradiei, s-a bătut toaca şi s-au tras clopotele.
|
|
Taina Sfântului Maslu se săvârşeşte în Biserica Ortodoxă pentru vindecarea bolnavilor. Ea se întemeiază pe învăţătura Sf. Apostol Iacov care spune: „Este cineva în suferinţă? Să se roage… Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi, de va fi făcut păcate, se vor ierta lui.” (Iacob 5, 13-15)
Credincioşii bolnavi şi rudele lor, care doresc să-şi uşureze suferinţa trupului şi a sufletului, pot participa la Taina Sfântului Maslu în Catedrala Sf. Nicolae din Jula, în duminica de 12 septembrie, după-masă de la ora 14.00. Participanţii la Sf. Maslu trebuie să aducă la biserică puţină faină, ulei şi o haină sau lenjerie de la bolnavi pentru binecuvântare, apoi să asculte cu credinţă slujba Sfântului Maslu. Acasă să facă mici turtiţe din făină şi ulei sfinţit, pe care să le mănânce bolnavii în loc de anafură.
A.B.
|
|

După ce a avut loc cununia civilă la primăria din localitatea Micherechi, unde au semnat un contract pe viaţă, mirii Irina Gurzău şi Barnabás Cseke (originar din Apateu), s-au cununat şi religios. Ceremonia a avut loc în biserica ortodoxă din sat şi a fost oficiată de preotul paroh Ioan Bun. Susţinuţi de naşii Maria Netea Perdi şi Roland Perdi, Irina şi Barnabás au primit binecuvântarea bisericească într-o ceremonie deosebită. Această zi plină de emoţie a fost una dintre cele mai importante zile atât din viaţa mirilor cât şi a părinţilor miresei Mihai Gurzău şi Irina Pui Gurzău şi a mirelui Barnabás Cseke şi Katalin Kiss Cseke.
A.C.
|
|

Făgăduinţa de căsătorie a însemnat un prilej de bucurie pentru mirele Toma Pătca şi mireasa Surin Anikó. La sfârşitul săptămânii trecute, cei doi şi-au făcut o legătură pentru toată viaţa în faţa rudelor, cunoscuţilor şi prietenilor. Pe 28 august, în biserica ortodoxă română din Bichişciaba preotul paroh Teodor Marc a celebrat slujba de cununie a celor doi tineri. Mirii au fost însoţiţi de naşii Gavril Pătca şi Enikő Török, care au fost martori ai făgăduinţelor făcute de viitorii soţi unul faţă de altul.
A.C.
|
|
De vorbă cu unul dintre soldaţii din plutonul de execuţie a soţilor Ceauşescu
Porunca a VI-a dată de Dumnezeu este „Să nu ucizi”. Exodul 20:13. Totuşi, toată istoria omenirii relatează despre ură, violenţă, ucideri. Deşi viaţa şi moartea este în mâna Creatorului, unii aleg să decidă ei despre acestea. Unii ucid, alţii dau ordin pentru a ucide. Dar ce se întâmplă cu psihicul, cu conştiinţa, cu viaţa celui care execută pe baza unui ordin.
|
|
|
|
|